Simona Halep va participa joi la turneul caritabil „Tie Break Tens”, alături de alte 7 vedete ale tenisului mondial! În primul meci al competiției din Madrid, Halep se va duela, pentru a treia oară în 2017, cu Johanna Konta, iar în semifinale s-ar putea confrunta cu Maria Șarapova.
Campioana primește un cec de 200.000 de dolari
Simona Halep o va înfrunta pe Johanna Konta, joi, la turneul demonstrativ „Tie Break Tens”, organizat în scop caritabil. Câștigătoarea competiției care se desfășoară după un sistem diferit față de ceea ce vedem în circuitul WTA va încasa un cec de 200.000 de dolari, iar o sumă adițională de 100.000 de dolari va fi donată pentru a susține lupta împotriva violenței domestice.
Posibil duel Halep – Șarapova în semifinale
Fiecare meci se va derula foarte rapid, mergând mai departe jucătoarea care ajunge prima la 10 puncte. Practic, va fi un maxi tie-break, cu o diferență obligatorie de două puncte. Dacă trece de Konta, Halep s-ar putea întâlni în semifinale cu Șarapova, rusoaica având o adversară accesibilă în prima rundă, pe Monica Puig din Puerto Rico.
Toate meciurile se joacă în aceeași zi
Halep și Konta s-au mai înfruntat de două ori în 2017, în cadrul unor competiții mult mai importante. Britanica a învins-o pe constănțeancă în sferturile turneului de la Miami, scor 3-6, 7-6, 6-2, iar Simona și-a luat revanșa în Fed Cup, scor 6-1, 6-3. Turneul desfășurat la Madrid va începe joi, de la ora 20:30, toate partidele disputându-se în aceeași zi.
Tabloul turneului Tie Break Tens arată astfel:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER